Mark 5:22-43

22A venit la El unul dintre conducătorii sinagogii, pe nume Iair. Când L-a văzut, a căzut la picioarele Lui 23și L-a rugat insistent, zicând: „Fetița mea este pe moarte. Vino și pune-Ți mâinile peste ea ca să fie vindecată și să trăiască!“. 24Isus a plecat împreună cu el.

O mare mulțime de oameni Îl urma și se îmbulzea în jurul Lui.
25Era acolo o femeie care, de doisprezece ani, avea o hemoragie. 26Ea suferise multe din partea multor doctori și cheltuise tot ce avusese fără vreun folos, ba dimpotrivă, se îmbolnăvise mai rău. 27Auzind despre Isus, a venit în mulțime pe la spate și s-a atins de haina Lui. 28Căci își zicea: „Dacă aș atinge măcar hainele Lui, voi fi vindecată!“. 29Imediat izvorul sângelui ei a secat și ea a simțit în trup că fusese vindecată de boala ei.

30Isus Și-a dat seama imediat că din El ieșise o putere și, întorcându-Se spre mulțime, a întrebat:

‒ Cine s-a atins de hainele Mele?

31Ucenicii I-au zis:

‒ Vezi că mulțimea se înghesuie în jurul Tău, iar Tu întrebi: „Cine M-a atins?“.

32El însă Se uita de jur-împrejur ca s-o vadă pe cea care făcuse lucrul acesta. 33Atunci femeia, știind ce i se întâmplase, a venit înfricoșată și tremurând și a căzut înaintea Lui, spunându-I tot adevărul. 34Isus i-a zis: „Fiică, credința ta te-a vindecat! Du-te în pace și fii vindecată de boala ta!“.

35În timp ce El încă vorbea, au venit câțiva din casa conducătorului sinagogii și au zis:

‒ Fata ta a murit. De ce-L mai deranjezi pe Învățător?

36Dar Isus, ignorând cuvintele lor, i-a zis conducătorului sinagogii:

‒ Nu te teme! Crede doar!

37N-a dat voie nimănui să-L însoțească, în afară de Petru, Iacov și Ioan, fratele lui Iacov. 38Când au ajuns ei la casa conducătorului sinagogii, Isus a văzut acolo tulburare și pe cei ce plângeau și boceau mult. 39El a intrat și le-a zis: „De ce sunteți tulburați și plângeți? Copilul n-a murit, ci doarme!“. 40Ei însă râdeau de El.

Isus i-a scos pe toți afară, i-a luat pe tatăl copilului, pe mama acestuia și pe cei ce erau cu El și a intrat acolo unde era copilul.
41A apucat copilul de mână și i-a zis: „Talita kum!“, care tradus înseamnă: „Fetițo, ție îți zic, scoală-te!“. 42Fetița s-a ridicat imediat și a început să umble. Ea era în vârstă de doisprezece ani. Ei au înmărmurit de uimire. 43Isus le-a poruncit de mai multe ori să nu știe nimeni despre aceasta și a spus să i se dea fetiței să mănânce.

Copyright information for RonNTR